Bucharest Food Festival - zi tomnatica

Primul weekend din octombrie a adus in Bucuresti o multime de manifestari, unele mai placute altele ... nu prea. Pe o ploaie marunta si rece de nu iti venea sa dai afara nici un caine am decis sa mergem la Bucharest Food Festival ca romanu' nu s-a nascut poet, pictor sau politician ci prin natura s-a nascut mai intai de toate FOMIST :D si apoi eram foarte curios sa vad si eu ce demonstratii in arta culinara puteau sa faca ai nostri bucatari. Astfel spus plecam cu masina din Dristor catre Unirii, locul unde se tinea evenimentul cu pricina, ..., toate bune si frumoase, adica trafic de Bucuresti pe ploaie: injuraturi, clacxoane, semafoare care se blocheaza la cea mai mica cantitate de apa ca doar ele au fost proiectate pentru desert nu pt. Romania, soferi grabiti, strazi pline de apa; ce mai o placere si o incantare tomnatica. La parcarea Unirii, singura din zona, minune ... din cauza ploii nici sistemul lor de bariere nu functiona asa ca intreaga parcare s-a mutat afara pe strazi blocand traficul de melc; a durat 20min pentru a intra in sf. in parcare si gasi un loc. Bucuros nevoie mare ca macar cosmarul luase sfarsit am plecat cu umbrela spre festival, nu mica mi-a fost mirarea cand dupa ce am platit taxa de 10RON/persoana sa vad un cort imens plin cu mese si scaune (pregatite pt. petrecerile de seara), o scena pe care un bucatar se chinuia sa gateasca impreuna cu 8 copii "mancare sanatoase" si o babalena de duduie dand sfaturi audientei ce e mancarea sanatoasa si cum trebuie sa ai un regim de alimentatie sanataos. Intr-un colt 15 producatori de produse autohtone si nu numai, se chinuiau sa vanda branza de burduf, carnati afumati si miere de albine la preturi ce te faceau sa se invarta ochii in cap mai ceva ca la slotmachine, noroc ca din cauza frigului nu puteai sa lesini. Ce simteam ?!? - ,..., e greu de spus in cuvinte, doar ca deja ma inchipiam ca sunt un magar ce rage "iha, iha" si Bugs Bunny imi tot arunca morcovi tragandu-ma de coada. Am tras aer in piept (rasufli usor si numeri pana la trei - a se vedea Buletin de Bucuresti) si am decis mioritic sa ma resemnez asa ca ..., am luat si eu ceva branza in coaja de brad, un salam picant italienesc si ceva prochuto crudo ca sa nu zic ca m-am dus bou si m-am intors vaca.
Festivalul de fapt era pentru cei ce vor sa bea sa manance si sa cante seara, nici gand pentru cei ce vor sa cumpere mancare traditionala, sa vada cum sunt, cum se face mancarea romaneasca (secuiasca, turceasca etc.), sa ia contact cu producatori, sa vada de exemplu ce mancare mananca oltenii in comparatie cu moldovenii dar grecii, sau Uunguri. Nu, pentru ei nu exista un Festival al Mancarii ... Bucharest Food Festival e doar pentru a veni tineretu' sa bea bere pana pica, sa bage in ei fast food si sa dea cap in cap, ca doar asta ne caracterizeaza si asta stim sa organizam cel mai bine - ca pana la urma nu iti trebuie mult sa il faci pe roman fericit, daca-i dai bautura mici si muzica totul e rezolvat.
O zi de toamna autentic romanesca care mi-a aratat din nou, pt. a nu stiu cata oara, ca nu ne pricepem la nimic, ..., nici macar sa organizam cum trebuie un festival de mancare, dar ne pricepem de minune in schimb sa bem, sa mancam si sa cantam frateeee .......

Insula Corfu - Kerkyra

Concediile s-au terminat, lumea a revenit pe acasa asa ca binenteles apar de acum si comentariile despre excursii, si bineneteles intrebarile cunoscutilor: "Da' cum a fost?"; "Ati avut all inclusiv?"; "Ce ati avut de mancare?"; "Asa-i ca e mai frumos ca la noi?, ca la noi ..." s.a.md. doar suntem romani si principalele intrebari sunt legate de mancare, bautura si mai ales cat de bine e la altii si cat de prost e la noi. Ei, ..., nu o sa scriu despre asa ceva; de ce? ..., pur si simplu pentru ca orice destinatie are lucruri bune si lucruri proaste si cel mai important e sa revii cu lucrurile bune pe care sa le arati si la altii pentru ca fiecare sa incerece sa imbunatateasca ceva.

Eu unul o sa va spun cate ceva despre Insula Corfu.
Insula Corfu se numeste de fapt Kerkyra, denumerea de Corfu a fost data insulei de catre ocupatia engleza. Kerkyra face parte dintr-un ansamblu de 3 insule: Kerkyra, Paxos si AntiPaxos. Legenda spune ca Poseidon indragostit fiind de nimfa Korkyra si dorind sa aiba doar un loc al lor de iubire, a infipt tridentul sau in pamantul Greciei si a tras spre marea Ionica realizand astfel cele trei insule. In timp denumirea nimfei a fost schimbata si insula iubirii dintre Poseidon si Korkyra a devenit Kerkyra. Tot legenda ne spune ca undeva in Pesterile Albastre din Paxos, Poseidon si-a pierdut pretiosul Triedent.

Insula Kerkyra are o istorie incarcata, a trecut pe sub dominatie Venetiana, Franceza, Engleza si in final a ajuns parte a Greciei a.i. poti gasi influentele lor la tot pasul. Orasu' capitala Keryra este situat in partea de nord est al insulei fiind singurul oras cu cu aeroport dar si cu doua porturi imense, feriboturile de pe continent sosind in principal aici. Orasul este o combinatie perfecta a stradutelor mici, aglomerate si galagioase din vechile orase italiene cu cafenelele in aer liber franceze. La tot pasul gasesti magazine cu suveniruri, uleiuri si produse de cofetarie autohtone. Daca vreti sa va plimbati si sa savurati atmosfera vechilor orase va recomand sa cutreierati pe micile stradute cuprinse intre vechiul si noul fort Venetian undeva dupa ora 7; strazile sunt pline de turisiti si localnici galagiosi iar lumina felinarelor completeaza un tablou plin de culori pestrite in lumina noptii. Pentru cei ce doresc sa viziteze si sa cunoasca mai multe despre Corfu atunci neaparat trebuie sa va rezervati 3 zile pentru a vizita Palatul Achilleion construit de Imparateasa Sisi, Biserica Alba, Manastirea de pe Insula Soarecelui, Palatul Regal (ce are o impresionanta expozitie de arta japoneza) dar mai ales pentru a vizita Forturile Venetiene, doua la numar, doua fortarete incredibile realizate de Venetieni pt. a se proteja de invadatori. Totusi cel mai vizitat loc este Biserica Sf. Spiridon, loc de pelerinaj la moastele sfantului; sfant ce este extreme de iubit pe insula dupa cele trei minuni ce le-ar fi facut dupa ce moastele au ajuns in Keryra. Pe intreaga insula mai puteti vizita cateva vechi cetati precum si un oras parasit ce a intrat in patrimoniu UNESCO unde printre ziduri daramate, usi vechi si stradute pietruite dai de cate o taverna amenajata in beciul unei case. Pentru cei ce doriti sa leneviti si sa intelegeti de ce in Grecia a putut fi scrisa Iliada si de ce peste tot unde te uiti noi vedem o piatra banala sau o frunza normala de copac dar pentru ei sunt legende si zeitati mergeti atunci in Paleokastritsa. Aici delaurile abrupte si stancoase, acoperite ca un voal de maslini vechi si chiparosi se scufunda brusc si fara interludiu in marea de un albastru ireal ce te face sa te simiti mic si neinsemnat, sa devii si tu doar o frunza purtata de aerul tare de mare catre locul de impreunare a soarelui rosu cu apa de safir.

Excursie la munte și la mare

A venit vremea s-o șterg și eu în vacanță, la munte și apoi la mare. Duminică pe la prânz mă îmbarc spre destinația Făgăraș, după care o să mergem în Munții Bihor (o să mergem adică, prietena mea, niște prieteni de la Constanța și, evident, eu) și probabil o să mergem și pe transfăgărășan, la Cumpăna, pe lângă Vidraru. La Cumpăna am mai fost anul trecut și a fost superb. Pe la 1 noaptea m-am trezit pentru că auzem ceva molfăind prin gunoi și, normal, am presupus că este cel puțin un urs. Până la urmă s-au dovedit a fi doi cai idioți care mâncau din gunoi, însă caii ăia, trezindu-mă la ora aia, mi-au oferit posibilitatea să văd Calea Lactee pentru prima dată în toată splendoarea ei... superbă; nu am cuvinte s-o descriu. Mi-am propus ca anul asta la munte să mă trezesc în fiecare noapte și să mă holbez (neputincios, din păcate) la grandioasa noastră galaxie.
După vreo 7-8 zile de munte o să mergem la Constanța, unde vom sta încă 2-3 zile.
O să revin cu poze peste vreo 2 săptămâni.
Până atunci, numai bine!

Seria "Fundaţia" a lui Asimov

De prin martie-aprilie anul ăsta m-am apucat de citit cărţile din seria Fundaţia de Isaac Asimov. În ordinea cronologică a desfăşurării acţiunii, cărţile sunt următoarele: Preludiul Fundaţiei (1988), Fundaţia Renăscută sau Înainte de Fundaţie (1993), Fundaţia (1951), Fundaţia şi Imperiul (1952), A doua Fundaţie (1953), Marginea Fundaţiei (1982) şi Fundaţia şi Pământul (1986). Pe lângă faptul că are o poveste foarte bine conturată, coerentă şi logică, că personajele sunt cât se poate de umane (cu defecte şi calităţi de-o potrivă), că există numeroase schimbări dramatice de situaţie, la această serie m-au atras şi aspectele şi abordările sociologice, eu însumi fiind absolvent de sociologie.

Până acum am citit Preludiul Fundaţiei, Înainte de Fundaţie, Fundaţia, Fundaţia şi Imperiul, A doua Fundaţie şi parţial Marginea Fundaţiei (pe care sper s-o termin în curând).

Acţiunea se petrece în viitorul foarte îndepărtat (la cel puţin 20.000 de ani de la inventarea roboţilor nemuritori care seamănă cu oamenii şi cărora le sunt superiori atât în privinţa capacităţilor fizice, cât şi intelectuale) când Calea Lactee a fost colonizată fie prin mutarea populaţiei pe planete care pot susţine viaţa, fie prin creearea condiţiilor de viaţă printr-un proces numit terraformare pe planetele care nu puteau fi locuite. Forma de organizare politică a acestei societăţi viitoare este imperiul. Acţiunea din toate cărţile se desfăşoară pe o perioadă de câteva sute de ani şi se învârte în jurul matematicianul Hari Seldon. Acesta prezintă la o conferinţă ştiinţifică o teorie conform căreia, prin analiza statsitică a fenomenelor sociale şi prin desprinderea legilor cele mai generale de funcţionare şi de evoluţie a societăţii, se pot face predicţii cu o anumită probabilitate asupra viitorului. Aceasta este baza psihoistoriei, ştiinţa inventată de el. "Psihoistorie" este un nume impropriu pentru această ştiinţă, care reuneşte matematica cu sociologia, nu cu psihologia, însă Hari Seldon motivează alegerea făcută prin faptul că denumirea de "socioistorie" i se pare că nu sună prea bine). Imperiul Galactic este în decădere, Hari Seldon ajung la concluzia, cu ajutorul psihoistoriei, că această prăbuşire este inevitabilă. După decădere ar urma o perioadă de barbarie, anarhie, haos şi dezorganizare de cel puţin 30.000 de ani. Prin crearea anumitor condiţii şi prin planificarea viitorului, Hari Seldon a reuşit, cel puţin teoretic, să reducă această perioadă la numai 1.000 de ani. Sunt prezentate atât dificultăţile prin care Hari Seldon trece în încercarea lui de a salva omenirea, cât şi tentativele urmaşilor lui de a depăşi perioada de barbarie caracterizată prin diferite crize care apar la anumite perioade de timp pe paracursul celor 1.000 de ani.

Societatea aceea din viitor e prezentată ca fiind nu cu mult mai evoluată decât cea în care trăim noi şi a urmat unei societăţi înfloritoare, în care omenirea atins apogeul tehnologic (prin inventarea roboţilor descrişi mai sus, a descoperirii călătoriilor interstelare, cu viteze mult mai mari decât cea a luminii etc). Membrii societăţii respective nu mai deţin cunoştinţele necesare reproducerii tehnologiei respective, ci doar utilizarea şi întreţinerea parţială a aparatelor respective (care este de asemenea un semn al decăderii Imperiului Galactic). O credinţă care mi s-a părut foarte tare, însă şi tristă, a acelor indivizi este aceea că ei asociază perioada descoperirii focului (acum multe zeci de mii sau chiar sute de mii de ani) cu cea a formulării teoriei relativiăţii (1905). E perfect relevantă această supoziţie a lui Asimov: în viitor, peste câteva mii de ani, toţi marii oameni din ultimii 2.000-3.000 de ani (de până acum) vor fi uitaţi, iar descoeririle lor vor avea doar caracter funcţional. Decăderea civilizaţiei rspective este atât de dramatică încât, într-o anumită situaţie, se pune chiar problema trecerii de la utilizarea unei forme inofensive a energiei atomice la utilizarea combustibililor fosoli, ca în zorii civilizaţiei.

Dacă m-aş întinde mai mult cu descrierea Fundaţiei, probabil nu m-aş mai opri, aşa că mai las loc şi pentru citit, pentru cei interesaţi. Chiar se merită! Asta v-o spune cineva care până aucm 2-3 ani considera cititul plictisitor.

P.S.: Întreaga serie se găseşte foarte uşor de descărcat de pe net.

Un nou combustibil

Am citit zilele trecute un articol care vorbește despre „combustibilul viitorului”... adică urina. Poate vor reuși ăștia să obțină energie și din excremente. Când îmi voi alimenta mașina cu astfel de combustibil, probabil expresiile ofensatoare gen „să mă piș pe tine” și „câca-m-aș pe tine” vor dobândi un alt înțeles, iar vorbele lui Iliescu din banc („Pentru pace și popor, eu mă piș în rezervor” - pentru cei care nu știu la ce vorbe mă refer) vor fi considerate o anticipare a acestei descoperiri.

Avantajul utilizării pe scară largă a miraculosului combustibil este faptul că nimeni nu se va mai pișa și/sau câca la colț de bloc, în parc etc. pentru că aceste substanțe interne ale organismului vor fi aur curat. Parcă și întrezăresc o noua epocă în care oamenii nu mai aleargă după aur sau țiței, ci după rahat și pișat; se va dezvolta o întreagă industrie exploatatoare de zăcăminte de rahat și pișat. Visul american va putea fi atins în funcție de cât de mult te piși și/sau caci. Rockefeller nu va mai vinde acum pastile miraculoase obținute din țiței, ci din pișat (cu administrare intravenoasă) și câcat (sub formă de tablete și drajeuri, cu administrare orală). Patriciu va intui din timp potențialul pișatului și câcatului și își va mări din nou averea (sloganul „Energie vie” al firmei Rompișat va căpăta evident un cu totul alt înțeles). În sectorul industriei auto parcă văd deja reclame: „Noul Trabant. Până la data xx.xx.2xxx primiți cadou un cațeluș deranjat. Acum, garanție xx luni (nu primiți garanție pentru cățelușii „nederanjați” din cauza utilizării necorespunzătoare)”. De asemenea, stațiile de alimentare cu combustibil vor fi cunoscute sub denumirea de „urinării” sau „câcănării”. Un animal de casă nu mai este o plăcere, ci o necesitate, o investiție; cu cât e mai câcăcios, cu atât e mai eficient, iar amortizarea investiției se realizează mai repede.

În acele vremuri îndepărtate, o postare ca asta nu va mai fi considerată ofensatoare prin limbaj.

P.S.: Sunt curios dacă se poate obține energie și din scuipat. În cazul ăsta... eh... unul care ar scuipa pe stradă ar fi luat la bătaie pe motiv că face risipă de energie.

Gata excursia în Munții Măcin

După cum ziceam în post-ul anterior, vineri urma să plec împreună cu prietena mea și cu unii dintre membrii astroclubului Galați la observații astronomice în Munții Măcin. Astfel, după ce am încărcat mașinile cu echipamentul pentru observații și cu accesoriile aferente excursiei cu cortul, am plecat spre bac. Tariful pentru mașină + șofer este 18 lei, iar pentru pasager 1,5 lei.

În drum spre locul cu pricina am oprit vreo 10 minute pentru cumpărături în localitatea Luncavița unde m-a impresionat un parc foarte mic însă foarte curat și cu câteva bănci dispuse în jurul unei fântâni arteziene; mă gândeam că în acea localitate mi-ar plăcea să mă mut și să muncesc... dar mă cam îndoiesc că ar avea nevoie de sociologi. După ce ieșim din Luncavița, o apucăm pe un drum de munte supernașpa: foarte îngust, foarte denivelat și cu foarte mult praf; nici nu vedeam de cât de mult praf se ridica de la mașina ăluia din fața mea (probabil nici el nu vedea în spate).

După vreo 50 de minute de mers de la coborârea de pe bac am ajuns în sfârșit la locul cu pricina. Era un platou destul de înalt, nu cel mai înalt din zonă, însă care avea și o zonă liberă, fără copaci, numai bună pentru parcare și pentru instalat instrumentele pentru observații, o parte împădurită și o altă zonă, cu copaci mai rari, pentru amplasat corturile. Cum am ajuns ne-am pus pe instalat toate minunile alea pentru că începuse să se înnopteze și curând avea să se lase bezna.

Zona foarte mișto, priveliște excelentă, dar cu al dacului de mulți țânțari. În prima jumătate de oră am fost făcut poștă de cel puțin 15-20 de țânțari. După aia m-am îmbrăcat cu pantaloni lungi și cu o bluză cu mâneci lungi și le-am mai tăiat macaroana țânțarilor, însă tot se mai strecura câte unul pe sub haine și ma ciupea.

A venit și ora propice pentru observații... am rămas mască când am văzut cât de clar se văd stelele prin instrumentele alea. Prin telescop am văzut stelele Vega, Steaua Polară, Mizar, Alcor, galaxiile M11, M13, M30 și nush ce nebuloase. Am văzut un meteorit care s-a stins în atmosferă și... Stația Spațială Internațională despre care inițial credeam că este un avion. Ulterior am observat și cât de înstelat era cerul comparativ cu ce văzusem eu din Galați... era superb. Eram în stare să stau întreaga noapte treaz și să mă holbez la cer. Mi-am zis că trebuie cât de curând să repet experiența asta, chiar și fără instrumente; mă mulțumesc doar cu acel cer bogat.

Pe la 12 și ceva m-am băgat în cort la somn... dar na, ca naiba, nu mai puteam adormi; ba îmi era cald, ba aveam impresia că mă tot gâdilă ceva (nu vă gândiți la prostii), ba greierii ăia parcă țipau. A doua zi, dimineață, pe lumină, realizez, în primă fază, că de fapt nu am dormit doar cu prietena mea, cum credeam eu, ci și cu o libelulă; și mă mai întrebam ce mă tot gâdila. Ulterior am aflat și de ce greierii parcă țipau: erau două exemplare în cort (probabil erau prieteni cu libelula), unul la capul meu, altul sus, la aerisirea cortului. Bine că nu erau țânțarii ăia care au făcut o pasiune pentru mine...

Am mai stat până pe la 12 și apoi am plecat spre Galați... singuri, doar eu și prietena. Evident, ne-am rătăcit pe acel drum de țară, însă am luat-o și noi spre casele cele mai apropiate și am reușit până la urmă să ajungem la șosea (nu au fost cine știe ce peripeții, însă am avut niște palpitații când am observat că am luat-o greșit).

Abia aștept să mai fac o astfel de escapadă și sper ca data viitoare să meargă și cunoscuți de-ai mei.

"Microexcursie" în Munții Dobrogei

De ceva timp mă tot chinui să mă înscriu în astroclubul din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii Galați. Azi am reușit în sfârșit și imediat am primit oferta de a merge în noaptea asta, împreună cu ceilalți membri ai astroclubului din Galați și cu cei ai clubului din Iași, în Munții Măcin, la vreo 20 de kilometri de localitatea 23 August (al cărei nume nu înțeleg de ce a rămas același ca pe vremea comunismului), la observații astronomice, cu cortul.

Entuziasmat, am început ulterior să-i invit și pe unii dintre prietenii mei... mi s-au făcut promisuni bla, bla, bla pentru ca în final aproape toți să refuze. Astfel, o să mă duc doar cu prietena mea. Si ea e superîncântată, însă nu în primul rând pentru că va vedea stele mai de aproape, ci pentru că de mult își tot dorea să mergem doar noi doi în sălbăticie.

Mă pun pe pregătit bagajul. Revin mâine cu impresii și poze.

Primul meu blog, primul meu post

Pentru început, având în vedere că nu-mi vine nici o idee despre ce aș putea să scriu, voi lăsa un link către albumul meu de poze, pe care l-am realizat tot azi, ca si blogul de altfel.