A venit vremea s-o șterg și eu în vacanță, la munte și apoi la mare. Duminică pe la prânz mă îmbarc spre destinația Făgăraș, după care o să mergem în Munții Bihor (o să mergem adică, prietena mea, niște prieteni de la Constanța și, evident, eu) și probabil o să mergem și pe transfăgărășan, la Cumpăna, pe lângă Vidraru. La Cumpăna am mai fost anul trecut și a fost superb. Pe la 1 noaptea m-am trezit pentru că auzem ceva molfăind prin gunoi și, normal, am presupus că este cel puțin un urs. Până la urmă s-au dovedit a fi doi cai idioți care mâncau din gunoi, însă caii ăia, trezindu-mă la ora aia, mi-au oferit posibilitatea să văd Calea Lactee pentru prima dată în toată splendoarea ei... superbă; nu am cuvinte s-o descriu. Mi-am propus ca anul asta la munte să mă trezesc în fiecare noapte și să mă holbez (neputincios, din păcate) la grandioasa noastră galaxie.
După vreo 7-8 zile de munte o să mergem la Constanța, unde vom sta încă 2-3 zile.
O să revin cu poze peste vreo 2 săptămâni.
Până atunci, numai bine!
După vreo 7-8 zile de munte o să mergem la Constanța, unde vom sta încă 2-3 zile.
O să revin cu poze peste vreo 2 săptămâni.
Până atunci, numai bine!
De abia astept sa reusesc si eu la anu sa merg cu voi la munte!
RăspundețiȘtergereSi eu abia astept. Eventual poate mai tragem o fuga la Sinaia cu maxi si cand ne intoarcem ne spui tu unde sa coboram :D
RăspundețiȘtergereDaca se intampla asta, faciorice sa ma opresti, nu de alta, dar nu as mai fi in stare sa merg pana in busteni cat am mers atunci.
RăspundețiȘtergere=)) =)) =))
Da, dar recunoaste ca razi cand iti aduci aminte de aia! A meritat mersul a cativa km buni, pt o amintire frumoasa! :P
Si oricum tu vei fi ghidul de acum:P
RăspundețiȘtergereDa, a meritat, dar stii de ce? pentru ca s-a terminat si arama doar o amintire. Am in minte si disperarea cu care i-ai spus soferului STAAAAAATIIIIIEEEEEEE. Auzi la el... statie... si noi mai aveam 10 km pana la Busteni :))
RăspundețiȘtergereAsa de disperat eram?=))
RăspundețiȘtergereDap. Credeai ca ne duce la Azuga sau Predeal de ai tipat asa :P
RăspundețiȘtergereEvident, nu imi mai aduceam aminte asta =))
RăspundețiȘtergereChiar nu imi aduceam aminte de ce am vrut eu sa cobor atunci, nororc cu tine. :P