Eseu asupra clonarii oamenilor

Pentru saptamana asta am avut de facut un eseu, la Bioetica, despre clonarea oamenilor (tema aleasa de mine) si m-am gandit ca daca tot m-am chinuit sa-l scriu, sa-l pun si aici in vederea lansarii unui subiect de dezabatere. In continuare, va prezint ideile mele despre clonare (dupa o foarte scurta prezentare a conceptului de clonare).

"Clonarea oamenilor

Cuvântul „clonă” își are originea în grecescul „Klon”, care înseamnă ramură. Clonarea este procesul de creare a unei copii identice prin reproducere asexuată . În biologie, clonarea se referă la procesul folosit pentru crearea de copii ale fragmentelor de ADN (clonare moleculară), celulelor (clonare celulară) sau a organismelor .

Clonarea moleculară se referă la procedura de izolare a unei anumite secvenţe ADN şi obţinerea mai multor copii ale acesteia in vitro. Clonarea este frecvent folosită pentru amplificarea secvenţelor ADN ce conţin gene, dar poate fi folosită şi pentru amplificarea oricărei secvenţe ADN cum ar fi promotorii, secvenţe necodate şi secvenţe aleatoare ale ADN. Este folosită într-o largă varietate de experimente în biologie precum şi într-o serie de aplicaţii practice cum ar fi producerea pe scară largă a proteinelor. Uneori termenul este greşit utilizat ca referindu-se la identificarea locaţiei cromozomilor unei gene cu un anume fenotip, precum "positional cloning". În practică localizarea unei gene la un anumit cromozom sau regiune genomică nu permite neapărat izolarea sau amplificarea secvenței genomice relevante. În esenţă, pentru a amplifica o secvenţă ADN într-un organism viu, acea secvenţă trebuie să fie legată de originea replicării, un element al secvenței capabil să direcţioneze propagarea ei însăşi şi a tuturor celor conectate de ea. În practică totuşi, un număr de alte elemente sunt dorite şi există o varietate de vectori care permit expresii proteice, marcarea, producerea de ARN şi ADN de sine stătători.

Clonarea oricărui fragment ADN presupune, în esenţă, patru etape: fragmentare, ligaturare, transformare şi selecţie .

Problema clonării a fost adusă în atenția marelui public odată cu clonarea oii Dolly. Din punct de vedere bioetic, această realizare a ingineriei genetice a deschis noi orizonturi, cea mai delicată și mediatizată chestiune fiind clonarea umană. În prezent, există două mari orientări ale clonării umane: clonarea reproductivă, interzisă formal în toate țările lumii, și clonarea terapeutică, care este mai tolerată datorită promisiunilor medicale înalte, însă cu condiția de a nu se transforma în clonare reproductivă.

Clonarea terapeutică ar putea oferi modalități unice de vindecare a unor boli grave, considerate până acum incurabile, precum diabet, Parkinson, Alzheimer, boli cardiace, cancer etc. Pentru ca aceste perspective să devină practice, realizabile, este necesară cunoașterea aprofundată a mecanismelor moleculare și celulare ale organismului uman. Acest lucru se poate realiza prin studiul clonării embrionilor umani.

Cele mai relevante promisiuni ale clonării în scopuri terapeutice sunt :

- Clonarea pentru o mai bună înțelegere a maladiilor umane utilizând nucleele celulare ale persoanelor afectate de o anumită boală.

- Clonarea pentru descoperirea remediilor și tratamentelor pentru anumite boli. Nucleele celulare, pe lângă utilizarea anterioară, au rol și în studierea, evaluarea și dezvoltarea tratamentelor chimice sau naturale pentru anumite boli.

- Clonarea în scopul producerii de țesuturi imunocompatibile pentru transplant. Anumite funcții ale organelor pot fi recuperate prin introducerea în organism a unor celule specializate obținute artificial.

- Clonarea combinată cu terapia genetică poate duce la descoperirea anumitor tratamente genetice specifice anumitor boli.

Clonarea se realizează prin transferul nucleului unei celule somatice într-un ou al cărui propriu nucleu a fost înlăturat; ulterior, oul este supus unei descărcări electrice, noua celulă luând astfel viață și începând să se dividă. Această modalitate este comună ambelor tipuri de clonare, cea reproductivă și cea terapeutică.

În cazul clonării reproductive, noua celulă este introdusă în uterul unei femele, care, în cele din urmă, va da naștere unei ființe. Utilizând această tehnică, cercetătorii au clonat oaia Dolly. Astfel, extrapolând în planul oamenilor, apare problema etică dacă ființa nou obținută poate fi catalogată ca fiind umană sau nu. În încercarea de a clarifica această problemă etică, trebuie luat în considerare momentul în care începe viața umană. Embriologii consideră că viața începe din momentul fecundării ovulului de către spermatozoid în cazul reproducerii sexuate sau, în cazul clonării, adică al reproducerii asexuate, în momentul introducerii nucleului în ovulul destinație. Embrionul, după fertilizare, trece printr-o serie de etape succesive de dezvoltare și diferențiere care se întrepătrund și care au loc pe tot parcursul vieții.

Din perspectivă ortodoxă, clonarea este văzută ca păcat deoarece, în primul rând, doar Dumnezeu poate da viață, iar în al doilea rând, noua ființă este concepută în afara cuplului conjugal, iar consecințele în plan social pot fi modificarea structurii și componenței familiei, celula de bază a societății (care este formată dintr-un bărbat și o femeie, cu roluri și statusuri specifice, care exercită anumite funcții economice, sociale, reproductive etc.); clonarea, prin faptul că deplasează funcția de reproducere a familiei în exteriorul acesteia, determină apariția și răspândirea unor asocieri noi de indivizi, spre exemplu între indivizii de același sex. Nemaifiind nevoie de aportul genetic masculin pentru a procrea, feminismul, într-o formă extremistă, poate implica absența bărbaților.

De asemenea, apare problema vieții ca bun de consum: embrionii, în cursul recoltării celulelor stem, sunt uciși. Luând în considerare ideea conform căreia viața ia naștere odată cu activarea nucleului în ovulul destinație, sacrificarea embrionilor implică uciderea lor. Atât din perspectivă medicală, cât și ortodoxă, uciderea embrionilor este în contradicție cu dogmele specifice fiecăruia dintre aceste domenii.

Una dintre cele mai importante probleme pe care le ridică clonarea se referă la posibilitatea creării unor oameni, copii fidele ale originalului, cu rolul de sursă de organe de rezervă pentru original.

În opoziție cu aceste perspective se află ideea conform căreia clonarea și ingineria genetică ar trebui aplicate în cazul oamenilor pentru a ajuta evoluția, idee susținută de Julian Săvulescu, filosof, doctor în medicină și bioetică și profesor la Universitatea Oxford . Acesta militează pentru utilizarea eugeniei, dar nu în sensul asociat nazismului, ci în sensul minimizării caracterului aleatoriu al distribuirii caracteristicilor de către natură.

Din punctul meu de vedere, clonarea umană, când va fi posibilă și controlată cât mai bine, ar trebui aplicată. Deși etica religioasă susține că acest lucru este categoric interzis deoarece crearea vieții este un atribut exclusiv divin, consider că, dacă omul ar putea realiza acest lucru, de ce să nu-l facă? Dacă crearea vieții ar fi o activitate strict divină, atunci accesul oamenilor la ea ar fi fost oprit prin alte mijloace decât prin extragerea și interpretarea argumentelor din Biblie, o carte a cărei legitimitate își are sursa în ea însăși.

De asemenea, orice nouă descoperire are atât avantaje, cât și dezavantaje. Exemplele sunt numeroase, însă eu mă voi opri asupra reacțiilor nucleare, descoperire care poate fi folosită și pentru a distruge (bomba nucleară), dar și pentru a ajuta evoluția omenirii (obținerea energiei în centralele nucleare printr-o modalitate mai eficientă decât prin arderea combustibililor fosili). La fel, și clonarea are două astfel de fețe: una distructivă, cealaltă constructivă.

În ceea ce privește aspectul constructiv, pozitiv al clonării oamenilor, putem vorbi despre situația pierderii unei ființe dragi. Oare nu și-ar dori orice mamă care și-a pierdut copilul, orice soție care și-a pierdut soțul, orice copil care și-a pierdut mama, tatăl sau chiar ambii părinți, să-i aibă din nou alături? Sau, în cazul morții unei persoane importante la nivel mondial sau național de a cărei viață depinde viața și bunăstarea unui număr foarte mare de oameni, clonarea ar putea fi soluția cea mai bună pentru rezolvarea problemelor.

Aspectele negative ale clonării ar putea cuprinde: clonarea pentru bancă de organe, clonarea pentru exploatarea sexuală, pentru exploatarea în muncă (transformarea clonelor în sclavi) etc.

Clonarea, indiferent de scopurile pozitive sau negative, ridică o serie de probleme, precum drepturile și obligațiile clonei în raport atât cu statul, cât și cu individul original, condiția clonei, apariția discriminării. Apar întrebările: Este originalul superior clonei? Are originalul drepturi asupra clonei? Cum deosebim clona de original? Cât de relevante ar mai fi probele video și audio sau chiar mărturia în cadrul unui proces? Dar în cadrul relațiilor interumane, cât credit poate fi acordat unei persoane care ar putea fi o clonă mincinoasă? Oare nu ar putea fi clonați anumiți oameni fără acordul lor și utilizate clonele pentru anumite înscenări în scopul discreditării originalelor?

Consider că aceste probleme trebuie rezolvate înainte de aplicarea practică a clonării pentru că, ulterior, s-ar genera o serie de probleme grave atât pentru individul original, cât și pentru clonă, probleme care s-ar extinde la nivelul întregii societăți. O primă măsură ce trebuie luată pentru a preîntâmpina și a facilita integrarea în diferitele structuri ale societății a fenomenului clonării oamenilor, este elaborarea unui document care să cuprindă drepturile și obligațiile clonelor, adică documente echivalente cu cele care fac referire în prezent la drepturile și obligațiile omului. Pentru reglementarea condiției clonelor și a raporturilor lor cu ceilalți indivizi și cu societatea, propun înființarea unor instituții care să pună la dispoziția indivizilor, contra cost, servicii de creare a clonelor, însă nu ca proprietate, ci ca ființe umane, cu drepturi și obligații ca oricare alt om, născut pe cale naturală. De asemenea, clonarea ar trebui realizată doar în cazul ființelor moarte, ale căror rude sau prieteni vor să-i aibă din nou alături, și, obligatoriu, într-un singur exemplar.

Nu neg faptul că vor exista abateri, unele chiar cu consecințe grave, de la aceste legi, însă, pentru evoluție, consider că se merită acest risc. De asemenea, procentul abaterilor poate fi menținut în anumite limite. Continuând cu exemplul descoperirilor științifice care, deși au și părți negative, au ajutat totuși omenirea să evolueze, aduc în discuție autoturismul. Chiar dacă elimină noxe periculoase pentru sănătate, chiar dacă participă la crearea efectului de seră, chiar dacă oameni mor din cauza utilizării automobilului de către ei înșiși sau de către alți indivizi, automobilul a contribuit foarte mult la evoluția omenirii prin micșorarea timpului de deplasare între zone diferite, aflate la distanțe foarte mari, de la câteva zile sau chiar săptămâni în trecut, la câteva ore sau, maxim, câteva zile, în prezent.

În concluzie, optez pentru clonare, însă respectând anumite reguli stricte, bine definite și posibil de aplicat. De asemenea, efectele negative, menținute între limite rezonabile, sunt firești pentru orice descoperire, cu atât mai mult pentru clonare."

Acestea fiind spuse, voi ce credeti despre clonare?

Îmbunătățirea sistemului medical din România

     Am avut de făcut pentru un curs (Bioetică este denumirea lui) un proiect (destul de succint) despre îmbunătățirea sistemului sanitar și a legii drepturilor pacientului din România. S-a discutat mult la școală despre posibile modalități de îmbunătățire a sistemului sanitar și are fi multe de spus, însă eu voi posta în continuare doar ceea ce am scris eu în proiect. Îi îndemn pe cei care-mi urmăresc blog-ul să lase propriile idei, critici, experiențe referitoare atât la sistemul sanitar din România, cât și la ideile prezentate în proiectul meu.

      P.S.: Văd că e o problemă cu postarea: după Capitolul III nu mai apare scrisul. Pentru a vedea ce am scris, selectați de la Capitolul III până jos.
    

I.                   Problemele sistemului sanitar din România

Consider că principala problemă a sistemului sanitar din România este mita. Aceasta își are sursa în primul rând în viața de pe vremea comunismului, când, pentru a beneficia de anumite bunuri sau servicii de o calitate mai bună, era practicată mituirea responsabililor cu administrarea și distribuirea acestora. Alimentată și de salariile mici obținute și încurajată de beneficiari, mita este practicată în prezent în toate instituțiile de stat, inclusiv în instituțiile sistemului sanitar, subiectul analizei de față, și ridică o serie de probleme, în principal în ceea ce-i privește pe pacienți. Astfel, apare o discriminare față de aceștia din partea personalului medical bazată pe valoarea mitei. Rezultă că indivizi care plătesc asigurări medicale la sistemul de stat vor fi tratați, în aceleași situații, de către aceleași persoane, în mod diferențiat. Practica mitei este un sistem care se autosusține și în permanentă creștere: pacienții care nu utilizează mita vor beneficia de servicii slabe calitativ, ceea ce-i va determina să adopte această practică în cele din urmă. Pe de altă parte, personalul medical nou intrat în sistem va fi obligat să primească mită pentru a se alinia la comportamentul general acceptat în mediul medical; altfel, nou intrații vor fi respinși, izolați din punct de vedere social de către membrii mai vechi ai sistemului.

Strâns legată de problema mitei este tendința de ermetizare a sistemului sanitar în scopul conservării structurii actuale, a autonomiei proprii față de „intruși” și a administrării de către indivizi care acționează în interesul membrilor sistemului și nu al beneficiarilor, ba chiar în detrimentul acestora. Dacă administrarea instituțiilor sanitare de stat este realizată exclusiv de către membrii sistemului sanitar, atunci apar două probleme principale care îi afectează în primul rând pe beneficiari:

1.      În primul rând, personalul medical este pregătit pentru a practica medicină, nu management. Ca orice altă instituție, cele sanitare au nevoie, pentru a-și realiza cât mai eficient scopurile, să fie conduse de indivizi cu pregătire și experiență în management.

2.      În al doilea rând, personalul medical din administrația instituțiilor sanitare va orienta sistemul spre satisfacerea propriilor nevoi, încurajând, implicit, mita pe care și ei au primit-o și încă o primesc sau o vor primi după părăsirea funcției administrative. De aici decurge o altă problemă, și anume absența mecanismelor de control a activității (nimeni nu se controlează pe sine însuși și, ulterior, în cazul nerespectării anumitor reguli sau legi, să se autosancționeze).

Probleme grave prezintă și sistemul financiar al domeniului medical. În prezent, cotizațiile asiguratului nu sunt colectate într-un fond pentru o viitoare folosire de către acesta, când va avea nevoie, ci sunt cheltuite acum, în folosul altor indivizi, care au nevoie în prezent de îngrijiri medicale. De asemenea, Există câteva categorii de indivizi care nu plătesc asigurări sociale, dar totuși beneficiază de astfel de servicii ca orice alt individ care cotizează. Aceste două aspecte generează insuficiența fondurilor colectate în raport cu nevoile indivizilor care plătesc asigurare medicală.

O altă problemă a sistemului sanitar din România este ambiguitatea parțială a legii drepturilor pacientului.

II.                Propuneri pentru îmbunătățirea sistemului sanitar din România

În primul rând, ar trebui rezolvată problema mitei. Acest lucru începe de la pacienți. Dacă aceștia nu ar mai practica mita în scopul obținerii unui tratament preferențial din partea personalului medical, mita nu ar mai putea fi pretinsă. Acest lucru s-ar putea realiza prin diferite campanii de conștientizare adresate pacienților și prin înființarea unui organism de sancțiune a pacienților care practică mita în scopul dobândirii anumitor servicii sau foloase materiale.

Activitatea organismului de sancțiune ar fi completată de un alt organism de control al activității profesionale a personalului medical. Aceste organisme ar trebui să aibă în componență indivizi specializați pe diferite domenii, exceptând însă indivizii care activează în sistemul medical de stat. Astfel se asigură obiectivitate în analiza cazurilor de îndeplinire defectuoasă a activității profesionale de către personalul medical, cât și referitor la problema mitei.

În ceea ce privește administrarea instituțiilor sanitare, aceasta ar trebui să aibă în componență, în primul rând, indivizi specializați în activitatea de management, care nu profesează ca medici, în al doilea rând, membri ai diferitelor organizații care apără drepturile pacienților, iar în ultimul rând, cadre medicale, al căror unic scop să fie traducerea termenilor și situațiilor medicale într-un limbaj accesibil primelor două categorii prezentate anterior. Consider necesar controlul strict al activității profesionale a membrilor administrației fie de către organismul de control prezentat anterior, fie de un alt organism obiectiv și izolat de activitatea sanitară. De asemenea, membrii acestui grup de administrație ar trebui aleși prin vot sau prin concurs, ambele organizate de organizații de apărare a drepturilor pacienților în colaborare cu statul.

În ceea ce privește sistemul financiar al domeniului medical, o restructurare a acestuia ar fi indicată. Astfel, propun înființarea unor praguri de cotizare corelate cu cantitatea de servicii medicale de care individul poate dispune la nevoie ca urmare a acumulării cotizărilor lunare ale acestuia. De asemenea, propun introducerea unor credite pentru sănătate susținute de stat.

III.             Modificări propuse pentru Legea 46/2003

„CAPITOLUL I. Art. 1.

b) prin discriminare se înțelege distincția care se face între persoane aflate în situații similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenței etnice, originii naționale sau sociale, religiei, opțiunilor politice sau antipatiei personale.”

            O mare problemă a sistemului sanitar din România este mita. Consider că acest alineat al legii ar trebui să includă și distincția realizată de personalul medical în funcție de „onorariile” primite de la pacienți.

           

„Capitolul I. Art. 2.

Pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare și materiale.”

            Resursele umane, financiare și materiale sunt elemente care nu depind de individul care plătește pentru serviciile medicale, ci de administrația unităților sanitare. Astfel, indivizii care au cotizat se pot confrunta cu situația lipsei parțiale sau totale a uneia sau a mai multora dintre resursele menționate anterior. În acest caz, propun introducerea pragurilor de cotizare la sănătate, cât și unei echivalențe între sumele plătite și limitele serviciilor de care indivizii pot beneficia. De asemenea, pentru cazurile în care cotizația nu acoperă nevoile medicale, propun înființarea unor credite pentru sănătate, susținute de stat, cu dobândă mică și perioadă mare de rambursare.

„CAPITOLUL II. Art. 4.

Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum si la modul de a le utiliza.”

            Cine și cum realizează această informare? Propun înființarea, cadrul unităților sanitare, a unui departament obiectiv, nepărtinitor, de informare a publicului, în general, și a pacienților, în special asupra serviciilor medicale disponibile.

            În cadrul Capitolului II al prezentei legi, propun introducerea unui articol referitor la obiecțiile ce pot fi aduse de către pacient unității sanitare (locul, acte necesare, dovezi etc.), și modalitățile de recuperare a eventualelor cheltuieli de spitalizare realizate din venituri proprii (referitor la asigurați), cât și obligațiile personalului medical față de aceștia.

„CAPITOLUL VII – Sancțiuni

Art. 37

Nerespectarea de către personalul medico-sanitar a confidențialității datelor despre pacient și a confidențialității actului medical, precum și a celorlalte drepturi ale pacientului prevăzute în prezenta lege atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, conform prevederilor legale.”

            Acesta este un exemplu de tendință de ermetizare a sistemului sanitar în scopul protejării propriilor membri. Nu sunt clar specificate elemente importante, cum ar fi: instanța care se ocupă de aplicarea sancțiunilor, demersurile ce trebuie realizate de pacienți pentru o astfel de acțiune, criteriile concrete de stabilire a încălcării drepturilor pacienților. De asemenea, întregul capitol VII, intitulat „Sancțiuni”, cuprinde un singur articol.

Consider că, pentru responsabilizarea personalului medical, este necesară e reelaborare serioasă a acestui capitol prin enunțarea clară a elementelor prezentate în paragraful anterior.

IV.             Concluzii

În concluzie, pentru a funcționa eficient și în folosul pacienților, sistemul medical trebuie reformat în puncte cheie ca: administrația, controlul activității profesionale a personalului medical, sistemul financiar, legea drepturilor pacientului. De asemenea, și pacienții trebuie să conștientizeze un anumit tip de comportament, care să descurajeze practica mitei.

Ene Bogdan

Poze Bușteni (martie 2010)

Am pus în sfârșit poze de la munte aici.

„Nanovacață”

M-am învrednicit și eu în final să scriu ceva despre nanovacanța de acum câteva săptămâni. După cum ziceam într-o postare anterioară, am fost la Bușteni de duminică până marți. În prima zi am prins vreme superbă (chiar am stat în tricou câteva ore bune), a doua zi a fost în principal înnorat, iar a treia zi, când am fost la Sinaia, am prins o vreme de tot rahatul: frig, înnorat, ceață (în special pe munte).
Țin să menționez că vânzătorii de la magazinele de lângă gara din Sinaia au o mare problemă: nu vor bani. I-am rugat să ne țină bagajele până vine trenul și cât ne plimbăm noi prin oraș, iar ei nu au vrut... toți au spus că nu au voie. Eh, doar trăim în România, unde oricine e un potențial escroc, deci nu știu de ce m-am gândit că oamenii ăia chiar ar avea încredere că nu le vom face probleme. Sau poate credeau că de fapt suntem teroriști și ca bagajele noastre sunt bombe? Nu voi afla niciodată...
O să pun în curând (diseară, după ce vin de la școală, sper) poze pe Picasa.

Nassim Haramein - Teoria unificată a campului

     În timp ce căutam niște informații despre metodele de observație în astronomie, am găsit o conferință a unui anumit Nassim Haramein despre fizica cuantică, teoria relativității, cosmologie, TOE etc. Văd că tipul are și o organizație (nu secretă) științifică.
     Am inserat mai jos cele două părți, a câte 4 ore fiecare. Da, am scris bine: 4 ORE fiecare, în total, 8 ore, adică exact programul de lucru al unui bugtar. Fericiți fie aceștia deoarece, dacă s-ar uita într-o zi la această conferință, nu s-ar mai plictisi la muncă. Ah, tocmai mi-am dat foc la valiză. Ia sa vedem câți bugetari îmi citesc blog-ul. Muhahaa!

     Menționez că nu am apucat încă s-o văd. O să revin cu comentarii după vizionarea completă... lucru care va dura ceva timp (deh, nu-s bugetar să o văd într-o zi de lucru).

Vizionare plăcută!

Partea 1

Partea 2