Fotografia

Pentru marti, 24.05.2011, tre'sa prezint la scoala un proiect despre o forma a comunicarii nonverbale. Drept urmare, am ales sa vorbesc despre fotografie. In cele ce urmeaza, puteti citi intregul meu proiect. Lectura placuta!

1. Introducere

Omul, de-a lungul timpului, a încercat să păstreze trecutul nu doar sub forma amintirilor, în psihic, ci și sub formă concretă. Astfel, s-a folosit de desene, imitații ale fenomenelor și situațiilor ce nu trebuiau uitate, ci transmise mai departe urmașilor, apoi de scris, pentru consemna evenimentele etc.

În acest sens, în scopul păstrării amintirilor, de aproximativ 200 de ani, omul a inventat tehnica fotografică. La început, un domeniu exclusivist, odată cu trecerea timpului, fotografia a devenit din ce în ce mai accesibilă, ajungându-se, în zilele noastre, la o atât de largă răspândire a acesteia, încât tehnologia necesară efectuării fotografiilor a fost integrată până și în telefoanele mobile. Există tot soiul de aparate de fotografiat, de toate mărimile, culorile, aparate de fotografiat ieftine, medii, scumpe, pentru amatori, semiprofesionale, profesionale etc. De asemenea, a apărut și o mulțime de accesorii pentru fotografie: trepiede, blitz-uri de toate mărimile, medii de stocare de diferite capacități, carcase pentru fotografiile subacvatice, filtre de lumină etc.

Revenind la semnificația fotografiei, aceasta nu este doar o păstrare a amintirilor, ci ea a căpătat valoare de limbaj, de transmitere a informațiilor. Ca orice limbaj, fotografia are o serie de caracteristici specifice, care trebuie să fie cunoscute atât de fotograf, cât și de privitor, în scopul codării, respectiv, a decodării mesajului.

Informațiile transmise de fotografie sunt din aria emoțiilor, a sentimentelor, a trăirilor interne. Astfel, o fotografie nu oferă doar informații vizuale, ci, mai mult, îl introduce pe privitor în contextul în care s-a aflat și fotograful la momentul efectuării fotografiei. Fotografia este instrumentul cu ajutorul căruia fotograful împărtășește și altora sentimentele și emoțiile sale.

2. Scurt istoric al fotografiei

Cuvântul „fotografie” își are originea în două cuvinte provenite din limba greacă: „fotos”, care înseamnă „lumină”, „evident” și „graphy”, care se traduce ca „desen” , „scris”. Literal, fotografie se poate traduce prin „a picta cu lumină”, însă, pe scurt, se poate folosi și termenul de „imagine”[1].

Istoricul fotografiei începe cu trei elemente:

-          camera obscură;

-          clorura de argint;

-          hiposulfitul de sodiu.

Oficial, fotografia a fost inventată în anul 1839, când Jacques Mandé Daguerre prezintă descoperirea făcută de Joseph Nicéphore Niépce, care a reușit să fixeze o imagine pe o placă metalică cu depunere de halogenură de argint, o substanță fotosensibilă.

Timpul de expunere în acest caz este de 8 ore, în condițiile unui cer senin. Dezavantajele acestei tehnici sunt legate în principal de faptul că nu pot fi surprinse fenomene mai scurte de 8 ore. De asemenea, suportul fotografiei, până în anul 1884, a fost placa de cristal, care, datorită sensibilității sale, cerea o manevrare deosebită. Însă, în anul 1884, a apărut filmul fotosensibil, aparatul de fotografiat devenind astfel mai ușor de transportat și de manevrat. Meseria de fotograf a apărut în anul 1848 și este direct legată de domeniul jurnalistic.

De-a lungul timpului, evoluția fotografiei a urmat trei direcții majore:

-          reducerea duratei de expunere și/sau mărirea sensibilității suportului fotosensibil;

-          mărirea stabilității imprimării;

-          simplificarea aplicării tehnicii fotografice datorată apariției aparatelor de fotografiat din în ce în ce mai mici și a substanțelor chimice de developare și stabilizare a peliculei fotosensibile negative, a  suportului de carton pentru pozitive gata preparate în cadrul laboratoarelor specializate și, nu în ultimul rând, a tehnicii digitale, care a adus o multitudine de avantaje fotografilor.

După apariție fotografiei, următorul pas evolutiv firesc era realizarea unor fotografi color. Primele încercări au fost un eșec deoarece fotografiile se decolorau. Bazele tehnicii fotografice color permanente au fost puse de James Clerk Maxwell.

După fotografia color a apărut fotografia instant (polaroid), în 1948, alb-negru, ulterior, în anul 1962, reușindu-se și redarea culorilor.

Invenția cea mai spectaculoasă din domeniul fotografiei este reprezentată de fotografia digitală. Avantajele acestei descoperiri se referă la creșterea bruscă a flexibilității fotografiei:

-          eliminarea necesității unui întreg arsenal de echipamente pentru developarea fotografiilor;

-          scăderea costurilor consumabilelor aproape de zero (în fotografia digitală nu este nevoie de peliculă fotosensibilă);

-          posibilitatea de transmitere rapidă a fotografiilor prin descărcarea lor pe un computer și expedierea prin diferite mijloace de comunicare on-line;

-          posibilitatea de a vedea fotografiile imediat ce au fost făcute, pe ecranul aparatului de fotografiat și de a le selecta pe cele mai bune, fără a ocupa inutil spațiul de stocare;

-          creșterea spațiului de stocare de la câteva zeci, maxim sute de poziții specifice filmului fotografic bazat pe clorura de argint, până la câteva mii sau chiar zeci de mii, în cazul aparatului digital de fotografiat, care utilizează card-uri de memorie;

-          posibilitatea de postprocesare a fotografiilor.

Inițial, la începutul anilor 1990, când a apărut primul aparat digital de fotografiat, prețul acestuia era foarte mare și avea ca țintă piața jurnaliștilor. Treptat însă, prețurile au scăzut, în anul 2003, apărând și primul aparat de fotografiat DSLR, semiprofesional, cu prețul sub 1000$, Canon EOS 350D.

Evoluția a continuat, fotografia digitală devenind atât de răspândită încât a fost inclusă și ca dotare a telefoanelor mobile, astfel încât, în prezent, oricine poate ține un aparat digital de fotografiat în buzunar. Atât de banal a devenit acest instrument.

3. Arta fotografică

Nu orice individ care posedă un aparat de fotografiat, fie el telefon mobil, aparat foto analogic, compact sau DSLR, se poate numi fotograf. Fotografi sunt doar aceia care reușesc să transmită, prin fotografiile lor, anumite simțiri, trăiri, sentimente, să-și emoționeze publicul.

În fond, scopul artei, după Marcuse, este de a exprima conștient și simbolic ceea ce inconștientul nu poate să exprime. Acest postulat se aplică și fotografiei, astfel încât, nu orice imprimare a unei părți din natură sau a unei componente a sa pe un suport, fie el cristal, film fotosensibil sau digital, se poate numi operă de artă și să aibă atributul de a transmite sentimente. Aici intervine tehnica fotografică, care reprezintă o serie de reguli teoretice fundamentate practic, de surprindere a naturii, indiferent de caracteristicile sale intrinseci.

Fotografia are o serie de funcții:

-          funcția documentară:

o   prezintă concret imaginea unor termeni și noțiuni insuficient definite pentru privitorul lor. Această imagine va fi mai concretă și mult mai reală față de cea pe care ne-o proiectăm mental din descrieri verbale;

o   îl ajuta pe privitor să perceapă multitudinea aspectelor pe care le poate lua un subiect sau un fenomen;

o   permite percepția globală și stabilirea unor corelații existente în cadrul fenomenului, la un moment dat;

o   creează documente cu valoare științifică, istorică, sentimentală.

-          funcția socială:

o   influențează privitorul în adoptarea unei atitudini față de subiectele prezentate;

o   permite exprimarea unor opinii față de situații și evenimente, prin asta asigurând o participare la viața comunității;

-          funcția educativă:

o   creează deprinderi creative și dezvoltă aptitudini (ordine și rigoare, răbdare, simț de anticipare, simțul proporțiilor și al armoniei etc.);

-          funcția de comunicare - viziune și opinie proprie asupra unor aspecte de viața.

Deoarece comunicarea prin intermediul imaginilor are un specific propriu deosebit de comunicarea verbala, este nevoie ca acest limbaj sa fie invatat atat sub aspectul formei cat si sub cel al conținutului.

Evaluarea artistică a fotografiei se realizează prin măsurarea unor caracteristici fără de care fotografia nu poate exista. Cele mai importante dintre acestea sunt:

a)      dimensiunea subiectului;

b)      proporțiile dintre elemente;

c)      contrastul;

d)     gradul de iluminare;

e)      culoarea;

f)       claritatea;

g)      expunerea;

h)      încadrarea subiectului în contextul surprins;

i)        tema fotografiei.

Fotografia, fiind deci o artă, o parte a culturii, a căutat, de la invenția sa, să reflecte specificul contextului în care s-a realizat, adică, să încadreze evenimentele surprinse într-un anumit spațiu dintr-o anumită perioadă. Fotografia comunică, deci, privitorului, caracteristicile spațio-temporale, culturale, naturale ale evenimentelor pe care le surprinde, fiind astfel o formă de comunicare nonverbală.

4. Fotografia, formă de comunicare nonverbală

Aniversările, sărbătorile, întâlnirile, excursiile și, mai ales, chipurile celor dragi ce se schimbă atât de repede sunt fixate într-o încercare de a opri timpul, de a nu-l lăsa să treacă fără nici o urmă.

Fotografia reprezintă satisfacerea parțială a unei nevoi emoționale, și nu întotdeauna conștientizată, a conservării prezentului, un prezent care, odată trecut sub raport senzorial, nu îl mai putem recupera, retrăi niciodată în întregimea sa. Însă, fotografia poate fi și nesemnificativă atunci când surprinde un prezent ce devine doar trecut, lipsit de orice legătură emoțională, un timp ce nu vorbește decât celor care l-au trăit. Spre exemplu, o fotografie a unui peisaj, realizată într-un anumit moment, nu va avea, pentru cei care nu au fost atunci și acolo, la realizarea ei, decât un efect pur estetic. Pentru acei indivizi, însă, care au descoperit adevărata valoare a fotografiei, sensul ei stă în încercarea de a intra în eternitate, de a surprinde nu doar aparențele trecătoare concrete, ci și acele aspecte emoționale, specifice doar omului. Fotograful încearcă de fapt să surprindă nevăzutul, implicitul, aceasta fiind chiar esența artei fotografice: mai important decât ceea ce se vede este ceea ce nu se vede, ceea ce se simte.                                                                                              Fotografia 01

Acestea fiind spuse, rolul fotografiei este de a comunica sentimente, trăiri, emoții, folosindu-se o serie de tehnici care se bazează pe atribuirea de valori diferite caracteristicilor fotografiei menționate anterior.

a)         Dimensiunea subiectului

Dimensiunea subiectului determină anumite trăiri sufletești în interiorul privitorului. Un subiect mare, a cărui dimensiune este de cel puțin 1:1 (dimensiunea din fotografie:dimensiunea reală) prin raportare la o fotografie de 10x15 cm, generează apropiere, intimitate, legătură directă, cunoaștere până în cele mai mici detalii (Fotografia 01).

b)        Proporțiile dintre elementele fotografiei                        Fotografia 02

În acest caz, fotograful, fie poate păstra proporțiile din realitate în scopul comunicării unui univers așa cum îl cunoaștem noi, proporționat după modul nostru curent de a percepe lumea, fie poate recurge la diferite artificii pentru a sugera o serie de sentimente, trăiri, emoții, aspirații umane, cum este cazul fotografiei 02, în care este prezentată depășirea condiției umane (subiectul ține în mâini soarele, care a fost considerat, timp de multe milenii, un zeu).

c)         Contrastul

Contrastul reprezintă raportul dintre densitatea cea mai mică și densitatea cea mai mare care se poate obține din imagine. Un contrast puternic generează dinamism, tensiune, apăsare, accentuare, pe când un contrast mai slab produce impresia de constant, relaxare, pauză etc. (Fotografia 03 vs. Fotografia 04).

             Fotografia 03                                                               Fotografia 04

d)        Gradul de iluminare

Iluminarea se referă la cât de deschisă este o fotografie, cât de mult tind spre alb tonurile de culoare. O iluminare mai puternică exprimă speranță, bucurie, fericire, optimism, deschidere etc. (Fotografia 05), pe când o iluminare mai slabă, care face fotografia întunecată, produce impresii de pesimism, închidere în sine, ermetizare, refuz, tristețe, sfârșit, staționate etc. (Fotografia 06).

             Fotografia 05                                                     Fotografia 06

e)         Culoarea                                                                         Fotografia 07

Referitor la combinaţiile de două culori, cel mai bine se potrivesc culorile plasate fie la distanţe mari, fie la distanţe mici prin raportare la cercul culorilor.

În primul caz, când sunt alăturate două culori plasate în poziții diametral opuse una de cealaltă pe cercul culorilor, se poate vorbi despre contrast de culori (se alătură culori complementare). Spre exemplu, putem alătura albastru și galben, purpuriu și verde sau roşu. Contrastul de culori se mai poate crea şi între culorile calde roşu, oranj, galben, pe de o parte, respectiv culorile reci, albastru, violet și verde. Alăturarea culorilor complementare este plăcută vederii deoarece culorile sunt reciproc evidențiate, oricare dintre culori fiind lipsită total de caracteristicile cromatice specifice complementarei sale. Compoziţiile cu contrast de culoare dau imaginii dinamism, tensiune, apăsare (Fotografia 07).

Când se combină două culori apropiate pe                           Fotografia 08

cercul culorilor, apare armonia de culori. În această categorie intră fotografiile cu mai multe nuanţe ale aceleiaşi culori, sau cominații de culori calde sau reci. Armonia de culori dă impresia de liniște, calm, constant, static, relaxare, lipsă de mișcare etc. (Fotografia 08).

Culorile care sunt plăcute separat tind să fie plăcute şi în combinaţii. În general roşu şi albastru sunt culorile care plac cel mai mult, pe când galben şi portocaliu cel mai puţin. Dacă se măreşte strălucirea şi/sau saturaţia unei culori, ea devine plăcută şi mai mult, acest lucru fiind adevărat şi în cazul combinaţiilor de culori.

f)         Claritatea                                                                        Fotografia 09

În fotografie, claritatea se referă la două aspecte: claritatea subiectului sau a fundalului. Fiecare dintre cele două cazuri afectează în mod diferit percepția privitorului asupra mesajului fotografiei.

Atunci când atât subiectul, cât și fundalul sunt clare, fotografia i se deschide privitorului pentru cunoaștere, nu ascunde nimic (Fotografia 09).

Atunci când subiectul este clar, iar                                       Fotografia 10

fundalul nu, se scoate în evidență subiectul, fundalul fiind învăluit de mister, un tărâm neexplorat (Fotografia 10). În funcție de gradul de neclaritate, poate fi percepută și importanța fundalului. Cu cât privitorul are acces la cât mai puține detalii din fundal, cu atât acesta este mai neimportant, contând în acest caz doar relația dintre fundal și subiect.

O altă situație este cea a fotografiilor                               Fotografia 11

care prezintă fundalul clar și subiectul neclar. O astfel de fotografie pune accentul pe acțiunea subiectului desfășurată în contextul respectiv. Cunoașterea detaliilor suplimentare despre subiect nu este necesară, ba dimpotrivă, lacunele informaționale stimulează imaginația privitorului, dând un plus de valoare fotografiei. Acest procedeu duce și la evidențierea relației dintre fundal și subiect, acesta din urmă fiind bine încadrat în context  (Fotografia 11).

g)        Timpul de expunere                                                 Fotografia 12

Timpul de expunere se referă la perioada în care diafragma aparatului de fotografiat este deschisă pentru a capta lumina. Cu cât timpul de expunere este mai mare, cu atât pătrunde mai multă lumină în camera obscură a aparatului de fotografiat, suportul de înregistrare, indiferent că este vorba de clorura de argint specifică aparatelor de fotografiat analogice sau de senzorul CCD/CMOS al aparatului de fotografiat digital, fiind stimulat mai mult.                          Fotografia 13

În general, se folosesc timpi de expunere lungi atunci când lumina este insuficientă. Noaptea, se pot obține efecte spectaculoase, care nu pot fi observate direct de ochiul uman. Spre exemplu, o sursă de lumină aflată în mișcare poate produce impresia de dinamic într-un mediu static (Fotografia 12 și Fotografia 13).

Captând lumina de la puține surse, fotografia de noapte, prin puținele detalii pe care le surprinde, relevă un univers închis, ermetic, misterios. Și în acest caz, este stimulată imaginația privitorului.

h)        Încadrarea subiectului în contextul surprins și compoziția

Fotograful, pus în fața subiectului ales, trebuie să-l înțeleagă pe acesta, să realizeze o legătură cu el, să afle ceea ce e caracteristic și specific subiectului, ce trebuie evidențiat, ce trebuie eliminat. Toate fotografiile efectuate aceluiași subiect vor reprezenta viziunea fotografului asupra subiectului respectiv. Dacă același subiect va fi imortalizat de doi fotografi, în mod evident, imaginile lor vor fi diferite.

Există o serie de variabile, referitoare la subiect, cărora fotograful trebuie să le stabilească valoarea:

-          ce se selectează din mulțimea de detalii ce intră prin obiectiv;

-          poziția subiectului;

-          dimensiunea subiectului;

-          poziția elementelor suplimentare, adiacente subiectului, prezente în cadru;

-          dacă fotografia se realizează pe latura mică sau pe cea mare;

-          unghiul din care se realizează fotografia.

Numărul elementelor care se selectează din multitudinea celor ce se văd prin obiectiv este direct legat de cât își imaginează privitorul fotografiei. Un număr mare de elemente limitează imaginația și furnizează un cadru mai concret pentru interpretare, pe când un număr mic de elemente secundare, de fundal, stimulează                                   Fotografia 15

imaginația privitorului. Dintre două fotografii, cea cu mai multe elemente va comunica ceva diferit față de fotografia cu mai puține elemente, schimbându-se chiar și subiectul (Fotografia 14 vs. Fotografia 15).

Fotografia 14

În ceea ce privește poziția                                         Fotografia 16

subiectului, există o singură regulă de urmat, conform căreia importanța acestuia scade din centru către margini, de la stânga spre dreapta și de jos în sus. Astfel că, în cazul în care fotograful dorește ca privitorul fotografiei să observe și elementele adiacente subiectului, îl va plasa pe acesta pe diagonala slabă (de la stânga sus spre dreapta jos) sau pe diagonala tare (din colțul din dreapta jos al cadrului – Fotografia 16).

Un rol important în impresia                                     Fotografia 17

pe care și-o formează privitorul unei fotografii îl are dimensiunea subiectului. Un subiect mare, care ocupă o foarte mare parte din fotografie va fi perceput ca fiind foarte important, impozant, restul detaliilor, dacă mai au loc, fiind slab percepute sau chiar deloc. Mărimea subiectului influențează de asemenea și intensitatea imaginației privitorului (Fotografia 17).

În ceea ce privește poziția                                         Fotografia 18

elementelor suplimentare, acestea pot fi ori foarte aproape de subiect, ceea ce indică o apropiere, o legătură strânsă între subiect și acestea, ori mai depărtate, semnificând o leătură mai slabă sau, în cazurile extreme, nici o legătură semnificativă (Fotografia 18 vs. Fotografia 19).

Fotografia realizată pe orizontală                              Fotografia 19                        

Dă impresia de liniște, odihnă, pace, deplasare firească, pe orizontală (Fotografia 20).

            Fotografia realizată pe verticală sugerează faptul că se poate răsturna, deplasarea în sus, ceea ce nu este firesc deplasării omului. Impresia asupra privitorului este de tensiune, impozanță, intimidare (Fotografia 21).

       Fotografia 20                                                                 Fotografia 21

Și unghiul din care se realizează fotografia are o importanță mare în impresia asupra privitorului. Un subiect fotografiat de sus în jos va da impresia de inferioritate, supunere, pe când subiectul surprins de jos în sus va                                       Fotografia 22

comunica exact opusul: impozanță,  

Fotografia 23             superioritate, dominare etc. (Fotografia 22 vs. Fotografia 23).

i)          Tema fotografiei

Tema unei fotografii se referă de fapt la aria din care face parte mesajul transmis de aceasta. Pot fi fotografii în care apar peisaje naturale sau antropice, animale, oameni în diferite ipostaze etc. Dacă se modifică cel puțin una dintre caracteristicile prezentate detaliat anterior, mesajul fotografiei poate căpăta un cu totul alt sens.

5. Concluzii

În concluzie, fotografia este o formă de comunicare nonverbală, care, în anumite situații, poate exprima anumite idei mult mai bine decât cuvintele sau orice altă formă de comunicare. Fotografia transmite informații în limbajul sentimentelor, al emoțiilor, însă, ca orice altă formă de comunicare, fie ea verbală sau nonverbală, fotograful, care joacă rol de emițător, și privitorul, care joacă rolul receptorului, trebuie să cunoască același limbaj. Fotograful, pentru a transmite un anumit mesaj, trebuie să respecte anumite reguli concretizate în particularitățile fotografiei, iar privitorul trebuie să poată recunoaște aceste particularități și să le poată interpreta.

Fotografia este o reprezentare subiectivă a unei părți a realității, iar interpretarea ei nu va fi niciodată identică cu ceea ce a vrut să comunice fotograful, ba chiar diferiți indivizi vor interpreta una și aceeași fotografie în moduri ușor diferite, esența ei rămânând însă aceeași.

La fel ca faptul că nu orice înlănțuire aleatorie de litere sau cuvinte, dacă ne referim la limbaj, sau de sunete, note muzicale etc. dacă ne referim la muzică, nu orice colecție de obiecte surprinsă cu ajutorul unui aparat de fotografiat poate avea calitatea de fotografie autentică, ci numai acelea care transmit ceva concret, care au o semnificație posibil de decodat. La fel ca și limbajul, fotografia este un instrument de codare a unor informații, care deține în ea însăți cheia de decodare a acestora. Cheia de decodare este empatia privitorului, capacitatea acestuia de a se transpune în locul fotografului și de a vedea și simți ceea ce a văzut și a simțit acesta în momentul realizării fotografiei.

Bibliografie:

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Fotografie (13.05.2011)

---

[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/Fotografie (13.05.2011)