Pentru saptamana asta am avut de facut un eseu, la Bioetica, despre clonarea oamenilor (tema aleasa de mine) si m-am gandit ca daca tot m-am chinuit sa-l scriu, sa-l pun si aici in vederea lansarii unui subiect de dezabatere. In continuare, va prezint ideile mele despre clonare (dupa o foarte scurta prezentare a conceptului de clonare).
"Clonarea oamenilor
Cuvântul „clonă” își are originea în grecescul „Klon”, care înseamnă ramură. Clonarea este procesul de creare a unei copii identice prin reproducere asexuată . În biologie, clonarea se referă la procesul folosit pentru crearea de copii ale fragmentelor de ADN (clonare moleculară), celulelor (clonare celulară) sau a organismelor .
Clonarea moleculară se referă la procedura de izolare a unei anumite secvenţe ADN şi obţinerea mai multor copii ale acesteia in vitro. Clonarea este frecvent folosită pentru amplificarea secvenţelor ADN ce conţin gene, dar poate fi folosită şi pentru amplificarea oricărei secvenţe ADN cum ar fi promotorii, secvenţe necodate şi secvenţe aleatoare ale ADN. Este folosită într-o largă varietate de experimente în biologie precum şi într-o serie de aplicaţii practice cum ar fi producerea pe scară largă a proteinelor. Uneori termenul este greşit utilizat ca referindu-se la identificarea locaţiei cromozomilor unei gene cu un anume fenotip, precum "positional cloning". În practică localizarea unei gene la un anumit cromozom sau regiune genomică nu permite neapărat izolarea sau amplificarea secvenței genomice relevante. În esenţă, pentru a amplifica o secvenţă ADN într-un organism viu, acea secvenţă trebuie să fie legată de originea replicării, un element al secvenței capabil să direcţioneze propagarea ei însăşi şi a tuturor celor conectate de ea. În practică totuşi, un număr de alte elemente sunt dorite şi există o varietate de vectori care permit expresii proteice, marcarea, producerea de ARN şi ADN de sine stătători.
Clonarea oricărui fragment ADN presupune, în esenţă, patru etape: fragmentare, ligaturare, transformare şi selecţie .
Problema clonării a fost adusă în atenția marelui public odată cu clonarea oii Dolly. Din punct de vedere bioetic, această realizare a ingineriei genetice a deschis noi orizonturi, cea mai delicată și mediatizată chestiune fiind clonarea umană. În prezent, există două mari orientări ale clonării umane: clonarea reproductivă, interzisă formal în toate țările lumii, și clonarea terapeutică, care este mai tolerată datorită promisiunilor medicale înalte, însă cu condiția de a nu se transforma în clonare reproductivă.
Clonarea terapeutică ar putea oferi modalități unice de vindecare a unor boli grave, considerate până acum incurabile, precum diabet, Parkinson, Alzheimer, boli cardiace, cancer etc. Pentru ca aceste perspective să devină practice, realizabile, este necesară cunoașterea aprofundată a mecanismelor moleculare și celulare ale organismului uman. Acest lucru se poate realiza prin studiul clonării embrionilor umani.
Cele mai relevante promisiuni ale clonării în scopuri terapeutice sunt :
- Clonarea pentru o mai bună înțelegere a maladiilor umane utilizând nucleele celulare ale persoanelor afectate de o anumită boală.
- Clonarea pentru descoperirea remediilor și tratamentelor pentru anumite boli. Nucleele celulare, pe lângă utilizarea anterioară, au rol și în studierea, evaluarea și dezvoltarea tratamentelor chimice sau naturale pentru anumite boli.
- Clonarea în scopul producerii de țesuturi imunocompatibile pentru transplant. Anumite funcții ale organelor pot fi recuperate prin introducerea în organism a unor celule specializate obținute artificial.
- Clonarea combinată cu terapia genetică poate duce la descoperirea anumitor tratamente genetice specifice anumitor boli.
Clonarea se realizează prin transferul nucleului unei celule somatice într-un ou al cărui propriu nucleu a fost înlăturat; ulterior, oul este supus unei descărcări electrice, noua celulă luând astfel viață și începând să se dividă. Această modalitate este comună ambelor tipuri de clonare, cea reproductivă și cea terapeutică.
În cazul clonării reproductive, noua celulă este introdusă în uterul unei femele, care, în cele din urmă, va da naștere unei ființe. Utilizând această tehnică, cercetătorii au clonat oaia Dolly. Astfel, extrapolând în planul oamenilor, apare problema etică dacă ființa nou obținută poate fi catalogată ca fiind umană sau nu. În încercarea de a clarifica această problemă etică, trebuie luat în considerare momentul în care începe viața umană. Embriologii consideră că viața începe din momentul fecundării ovulului de către spermatozoid în cazul reproducerii sexuate sau, în cazul clonării, adică al reproducerii asexuate, în momentul introducerii nucleului în ovulul destinație. Embrionul, după fertilizare, trece printr-o serie de etape succesive de dezvoltare și diferențiere care se întrepătrund și care au loc pe tot parcursul vieții.
Din perspectivă ortodoxă, clonarea este văzută ca păcat deoarece, în primul rând, doar Dumnezeu poate da viață, iar în al doilea rând, noua ființă este concepută în afara cuplului conjugal, iar consecințele în plan social pot fi modificarea structurii și componenței familiei, celula de bază a societății (care este formată dintr-un bărbat și o femeie, cu roluri și statusuri specifice, care exercită anumite funcții economice, sociale, reproductive etc.); clonarea, prin faptul că deplasează funcția de reproducere a familiei în exteriorul acesteia, determină apariția și răspândirea unor asocieri noi de indivizi, spre exemplu între indivizii de același sex. Nemaifiind nevoie de aportul genetic masculin pentru a procrea, feminismul, într-o formă extremistă, poate implica absența bărbaților.
De asemenea, apare problema vieții ca bun de consum: embrionii, în cursul recoltării celulelor stem, sunt uciși. Luând în considerare ideea conform căreia viața ia naștere odată cu activarea nucleului în ovulul destinație, sacrificarea embrionilor implică uciderea lor. Atât din perspectivă medicală, cât și ortodoxă, uciderea embrionilor este în contradicție cu dogmele specifice fiecăruia dintre aceste domenii.
Una dintre cele mai importante probleme pe care le ridică clonarea se referă la posibilitatea creării unor oameni, copii fidele ale originalului, cu rolul de sursă de organe de rezervă pentru original.
În opoziție cu aceste perspective se află ideea conform căreia clonarea și ingineria genetică ar trebui aplicate în cazul oamenilor pentru a ajuta evoluția, idee susținută de Julian Săvulescu, filosof, doctor în medicină și bioetică și profesor la Universitatea Oxford . Acesta militează pentru utilizarea eugeniei, dar nu în sensul asociat nazismului, ci în sensul minimizării caracterului aleatoriu al distribuirii caracteristicilor de către natură.
Din punctul meu de vedere, clonarea umană, când va fi posibilă și controlată cât mai bine, ar trebui aplicată. Deși etica religioasă susține că acest lucru este categoric interzis deoarece crearea vieții este un atribut exclusiv divin, consider că, dacă omul ar putea realiza acest lucru, de ce să nu-l facă? Dacă crearea vieții ar fi o activitate strict divină, atunci accesul oamenilor la ea ar fi fost oprit prin alte mijloace decât prin extragerea și interpretarea argumentelor din Biblie, o carte a cărei legitimitate își are sursa în ea însăși.
De asemenea, orice nouă descoperire are atât avantaje, cât și dezavantaje. Exemplele sunt numeroase, însă eu mă voi opri asupra reacțiilor nucleare, descoperire care poate fi folosită și pentru a distruge (bomba nucleară), dar și pentru a ajuta evoluția omenirii (obținerea energiei în centralele nucleare printr-o modalitate mai eficientă decât prin arderea combustibililor fosili). La fel, și clonarea are două astfel de fețe: una distructivă, cealaltă constructivă.
În ceea ce privește aspectul constructiv, pozitiv al clonării oamenilor, putem vorbi despre situația pierderii unei ființe dragi. Oare nu și-ar dori orice mamă care și-a pierdut copilul, orice soție care și-a pierdut soțul, orice copil care și-a pierdut mama, tatăl sau chiar ambii părinți, să-i aibă din nou alături? Sau, în cazul morții unei persoane importante la nivel mondial sau național de a cărei viață depinde viața și bunăstarea unui număr foarte mare de oameni, clonarea ar putea fi soluția cea mai bună pentru rezolvarea problemelor.
Aspectele negative ale clonării ar putea cuprinde: clonarea pentru bancă de organe, clonarea pentru exploatarea sexuală, pentru exploatarea în muncă (transformarea clonelor în sclavi) etc.
Clonarea, indiferent de scopurile pozitive sau negative, ridică o serie de probleme, precum drepturile și obligațiile clonei în raport atât cu statul, cât și cu individul original, condiția clonei, apariția discriminării. Apar întrebările: Este originalul superior clonei? Are originalul drepturi asupra clonei? Cum deosebim clona de original? Cât de relevante ar mai fi probele video și audio sau chiar mărturia în cadrul unui proces? Dar în cadrul relațiilor interumane, cât credit poate fi acordat unei persoane care ar putea fi o clonă mincinoasă? Oare nu ar putea fi clonați anumiți oameni fără acordul lor și utilizate clonele pentru anumite înscenări în scopul discreditării originalelor?
Consider că aceste probleme trebuie rezolvate înainte de aplicarea practică a clonării pentru că, ulterior, s-ar genera o serie de probleme grave atât pentru individul original, cât și pentru clonă, probleme care s-ar extinde la nivelul întregii societăți. O primă măsură ce trebuie luată pentru a preîntâmpina și a facilita integrarea în diferitele structuri ale societății a fenomenului clonării oamenilor, este elaborarea unui document care să cuprindă drepturile și obligațiile clonelor, adică documente echivalente cu cele care fac referire în prezent la drepturile și obligațiile omului. Pentru reglementarea condiției clonelor și a raporturilor lor cu ceilalți indivizi și cu societatea, propun înființarea unor instituții care să pună la dispoziția indivizilor, contra cost, servicii de creare a clonelor, însă nu ca proprietate, ci ca ființe umane, cu drepturi și obligații ca oricare alt om, născut pe cale naturală. De asemenea, clonarea ar trebui realizată doar în cazul ființelor moarte, ale căror rude sau prieteni vor să-i aibă din nou alături, și, obligatoriu, într-un singur exemplar.
Nu neg faptul că vor exista abateri, unele chiar cu consecințe grave, de la aceste legi, însă, pentru evoluție, consider că se merită acest risc. De asemenea, procentul abaterilor poate fi menținut în anumite limite. Continuând cu exemplul descoperirilor științifice care, deși au și părți negative, au ajutat totuși omenirea să evolueze, aduc în discuție autoturismul. Chiar dacă elimină noxe periculoase pentru sănătate, chiar dacă participă la crearea efectului de seră, chiar dacă oameni mor din cauza utilizării automobilului de către ei înșiși sau de către alți indivizi, automobilul a contribuit foarte mult la evoluția omenirii prin micșorarea timpului de deplasare între zone diferite, aflate la distanțe foarte mari, de la câteva zile sau chiar săptămâni în trecut, la câteva ore sau, maxim, câteva zile, în prezent.
În concluzie, optez pentru clonare, însă respectând anumite reguli stricte, bine definite și posibil de aplicat. De asemenea, efectele negative, menținute între limite rezonabile, sunt firești pentru orice descoperire, cu atât mai mult pentru clonare."
Acestea fiind spuse, voi ce credeti despre clonare?
